Jurnal de
Wedding Planner

Jurnal de
wedding planner

De ce să alegi o nuntă la mare pe litoralul românesc? 

aprilie 18, 2024

Ramona

Wedding Planner

nunta la mare romania

De ce să alegi o nuntă la mare pe litoralul românesc? 

Salutare de la mare! Stau la birou cu o cafea caldă și delicioasă în mână, privesc cum plouă în timp ce gândul îmi fuge la weekend-ul trecut când am făcut prima plajă din acest sezon.

Albert, băiețelul meu curajos de 6 ani a făcut și prima baie în mare. :) În timp ce mintea îmi tot fuge la valurile mării, realizez că acesta este ultimul articol înainte de a începe sezonul de nunți 2024.

nunta la mare romania

Se apropie o perioadă plină, cu evenimente programate în fiecare lună, de la începutul lunii mai până în octombrie. Aceasta va fi o oportunitate excelentă pentru a strânge materiale noi pentru următoarea serie de articole pe care plănuiesc să le încep, cel mai probabil, în luna octombrie. Pentru că, în final, scopul acestui blog este să îți ofer informații actualizate și bazate pe realitatea litoralului românesc și stadiul actual în care se află, pentru a te ajuta să înțelegi cât mai bine ce presupune planificarea unei nunți la mare în România.

Pe lângă asta, sunt profund implicată într-un proiect tare drag sufletului meu, destinat ție și tuturor celor care plănuiesc să-și organizeze o nuntă pe litoralul românesc. Dacă te gândești la o nuntă în toamna acestui an sau în 2025, îți recomand să nu te grăbești. În curând, organizarea nunții tale la mare va fi mai simplă decât ai crezut vreodată.

Pentru a putea să te ajut cât mai bine, te rog să-mi răspunzi la câteva întrebări ca să înțeleg exact ce informații ai avea nevoie să cunoști pentru a-ți planifica nunta la mare. Aș aprecia tare mult dacă poți să petreci 2-3 minute pentru a răspunde la ele și promit că voi reveni cu informații foarte utile pentru nunta ta. Poți completa formularul aici.

Nunta La Mare în România 

Ok. Hai să mergem mai departe la subiectul ales! Cred că este momentul perfect pentru a-ți povesti despre una dintre cele mai romantice și relaxante opțiuni pentru ziua cea mare – o nuntă pe litoralul românesc și de ce să o alegi cu încredere și deschidere.

Am observat că, în ultima vreme, podcast-urile, emisiunile TV și știrile din România pun accent pe nunțile pe plajă în destinații din afara țării, precum Grecia. Acest trend mă face să mă întreb:

De ce nu alegem să promovăm litoralul românesc pentru astfel de evenimente?

Care ar putea fi răspunsul la această întrebare? Am făcut un rezumat al celor mai des întâlnite răspunsuri pe care le-am identificat în urma conversațiilor cu sute de cupluri de-a lungul timpului:

Percepția valorii

Multe cupluri percep destinațiile din afară ca fiind mai valoroase sau exclusiviste, asociindu-le cu un anumit statut sau o experiență unică. Litoralul românesc, deși frumos și accesibil, câteodată nu este văzut la fel din cauza stereotipurilor sau a lipsei de promovare adecvată a potențialului său.

Infrastructura turistică

Infrastructura turistică și serviciile de pe litoralul românesc sunt percepute ca fiind inferioare comparativ cu alte destinații populare pentru nunți, cum ar fi Grecia. Problemele legate de calitatea serviciilor, curățenie sau opțiunile de cazare și petrecere influențează decizia cuplurilor.

Diversitatea ofertei de evenimente

Destinațiile străine oferă adesea pachete de nunți foarte bine structurate, cu multe opțiuni personalizabile, care fac planificarea mai ușoară pentru cupluri. Cel puțin așa pare. :) Litoralul românesc ar putea necesita de mai multe astfel de pachete și servicii specializate pentru a atrage mai multe nunți, spun unele cupluri.

Experiența

Unele cupluri au avut experiențe anterioare mai puțin plăcute pe litoralul românesc, fie din cauza infrastructurii, fie a serviciilor care nu au întâlnit așteptările lor. Tot ei au impresia că o nuntă în România nu poate oferi același “factor wow” pe care îl caută pentru ziua lor specială.

Căutarea exclusivității

Există o percepție că destinațiile străine sunt mai exclusive sau oferă o intimitate pe care nu o pot obține la fel de ușor acasă. Această dorință de exclusivitate și intimitate îi face pe unii să opteze pentru locuri mai îndepărtate.

Impactul rețelelor sociale

Nu în ultimul rând, impactul rețelelor sociale nu poate fi ignorat. Vedem constant imagini idilice din locații exotice, ceea ce influențează dorința cuplurilor de a avea o nuntă similară, percepută ca fiind ideală sau de vis.

Acestea sunt motivele principale pentru care cuplurile nu aleg litoralul românesc ca destinație de nuntă.

Este clar că de-a lungul timpului m-am lovit de multe situații mai puțin plăcute care fac parte din cele enumerate mai sus. Sunt de acord că, pentru a schimba această percepție și a atrage mai multe nunți pe litoralul românesc, ar fi esențială îmbunătățirea calității serviciilor în anumite categorii, intensificarea eforturilor de marketing și promovare a punctelor forte unice ale litoralului, și, nu în ultimul rând, ar fi de folos implicarea autorităților locale în modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea imaginii generale a litoralului. Eu sunt prima care are de comentat despre tot ce s-ar putea face, dar nu am cum să nu recunosc că litoralul a evoluat mult în ultimi ani. Acum depinde și de ce alegem fiecare dintre noi să vedem și pe ce ne concentrăm energia …

Ce pot să spun cu siguranță,

este că nunțile la mare în România sunt superbe! De-a lungul timpului am organizat nunți pe tot litoralul românesc: din Vama Veche, 2 Mai, Mangalia și stațiunile sale, Eforie, Agigea, Constanța, Mamaia, Năvodari și până în Vadu și Corbu.

În locații de toate de felurile: de la beach bar-uri, terase și cherhanale până la restaurante elegante, cluburi și locații exclusiviste. De la ceremonii pe plajă de 2-10 persoane și până la nunți fabuloase de 500 de persoane.

Știi ce au avut toate în comun? Dorința cuplurilor de a avea o nuntă personalizată și iubirea pentru Marea Neagră. Mai mult de atât, majoritatea cuplurilor cu care am colaborat sunt români stabiliți în străinătate care au ales să revină pe litoralul românesc pentru a-și organiza nunta în compania celor dragi.

Au înțeles de la început provocările, însă beneficiile le-au depășit cu mult. Astfel, am ajutat peste 300 de cupluri să aibă parte de o nuntă la mare pe litoralul românesc care să îi reprezinte și fiecare dintre ei a avut parte de nunta mult visată. Poți să vezi o parte din testimonialele lor aici.

Deci, se poate și pe litoralul românesc! Și chiar foarte bine! Există provocări. Bineînțeles. Însă, nu sunt oare provocările parte și din organizarea unei nunți în străinătate?

Acum, imaginează-ți nisipul fin sub picioare, briza ușoară care îți mângâie părul, și un apus de soare care își pictează culorile calde peste cerul liniștit. La tine în țară! :)

Ei bine, acest vis poate deveni realitatea ta! Litoralul românesc oferă o diversitate de plaje, de la cele vibrante și animate din Vama Veche până la cele sălbatice și intime din Vadu. Doar descoperă aceste imagini superbe!

Sprijină economia, localnicii și bucură-te de autenticitate

Alegând să spui „Da” pe plajele românești, contribui direct la prosperitatea locală. Fiecare leu cheltuit susține dezvoltarea afacerilor locale – de la locații, floriști, organizatori, bucătari, fotografi, etc. – oferindu-ți ocazia de a face bine și de a oferi invitaților tăi o experiență autentică și vibrantă, îmbogățită de gusturile, sunetele și tradițiile locale.

Nu spun aceste lucruri doar pentru că sună bine, ci pentru că sunt adevărate. Pe litoralul românesc vei întâlni mulți furnizori talentați, pregătiți să îți transforme nunta într-o poveste memorabilă.

Echipa mea și cu mine suntem mândri să fim parte din acest grup!

Totuși, este important de menționat că, la fel ca în orice destinație, există și furnizori și locații care ar trebui evitate. Acest aspect face parte din realitatea cu care ne confruntăm și despre care este esențial să fii informat/ă pentru a face alegerile potrivite.

Aici găsești mai multe informații utile despre cum să gestionezi relația cu furnizorii.

Dacă vrei să afli care sunt primii pași în planificarea nunții tale pe litoral și să descoperi furnizorii recomandați, te invit să completezi formularul despre care am vorbit mai devreme.

Alegerea furnizorilor potriviți este esențială pentru succesul evenimentului tău, iar eu sunt aici pentru a te ghida și a te asigura că experiența ta va fi una pozitivă, de la început până la sfârșit.

Voi reveni personal cu detalii și îți voi oferi informațiile necesare pentru a naviga cu succes în acest peisaj. Iată din nou link-ul pentru formular: aici.

Sezonul de planificare se încheie, dar distracția abia începe!

În timp ce perioada de planificare a nunților din acest sezon se apropie de sfârșit, entuziasmul meu este mai viu ca niciodată. Fie că vei alege să vă uniți destinele pe litoralul românesc sau undeva pe un tărâm îndepărtat, esențial este că ziua nunții să reflecte personalitatea și visurile voastre.

Așadar, ce spui? Ești gata să faci valuri împreună cu noi?

Te aștept cu nerăbdare să navigăm împreună în această aventură splendidă a iubirii!

Până atunci, rămâi cu bine și cu dragoste, iar eu mă întorc la cafeaua mea, acum rece, visând la toate poveștile frumoase pe care le voi scrie împreună cu cei care m-au ales să le fiu alături în acest an pentru nunta lor la mare în România.

Nu uita, fiecare pagină a acestui site este plină de informații despre nunțile la mare, prima serie din blogul Jurnal de Wedding Planner sezonul 2024 conține 11 articole super utile pe le găsești aici:

P.S.

Sunt foarte bucuroasă să te anunț că, în perioada 1-3 mai, voi fi prezentă la un eveniment special organizat la Zoom Beach Bar. În cadrul târgului Mahala, voi răspunde întrebărilor și voi oferi sfaturi despre organizarea unei nunți la mare oricui este interesat de acest concept.

Nu doar atât, dar vei avea ocazia să achiziționezi tot felul de decorațiuni, fie pentru nunta ta sau de ce nu să le oferi cadou – că tot vine Paștele. :) Așadar, te invit să mi te alături pentru o discuție relaxată, într-un cadru plin de inspirație și cocktailuri delicioase. Mai multe detalii despre eveniment găsești aici.

P.S 2

Dacă nu ai făcut-o deja, te invit să te abonezi la Waves, Weddings & Wonders – sigurul Newsletter din România dedicat nunților la mare pe litoralul românesc. Când te abonezi primești ghidul nostru 3 Essential Beach Wedding Tips fără de care o nuntă poate să se prăbușească precum un castel de nisip. Te poți abona aici

Chiar dacă pe blog iau o pauză, newsletter-ul meu va ajunge la tine în inbox în fiecare săptămână cu informații despre nunțile la mare, festivaluri și multe alte detalii utile.

Până data viitoare, gânduri bune de la mare :)
Ramona

Gallery

Testimonial Cathy & Bei 

Servicii de nota 1000!!!! Recomandăm cu toată încrederea! În septembrie 2018 am avut o foarte frumoasă coloborare cu această echipă minunată! Ne-am facut jurămintele la malul mării, restaurantul pe care l-am ales a fost de asemenea la doi pași de mare. Am avut norocul să dăm peste acești oameni superbi care ne-au sprijinit enorm în realizarea visului nostru și anume: acela de a avea o nunta la mare. Orice cereri, întrebări, nelămuriri am avut, toate aspectele le-am discutat și s-a găsit rezolvare pentru absolut orice.

Nu a fost nimic ca acești oameni să nu poată face! Am avut mai multe întâlniri, am schimbat idei, ne-am sfătuit. Și cea mai mică idee, sugestie ne-a fost luată în seamă! Dacă vreți ca totul să fie despre voi și calitatea serviciilor/produselor prestate să fie la absolut, colaborați cu ei! Această echipă pentru noi înseamnă: #profesionalism #devotament și foarte mult bun gust! Mulțumim pentru tot sprijinul acordat, pentru decorul simplu și elegant care ne-a lăsat cu gura căscată chiar dacă stabilisem împreună ce și cum va fi!!! Fără voi nunta noastră la mare nu ar fi fost un tot! 🙏❤️

CREDITS

Planning & Design: Nunta La Mare 

Photos: Adrian Bîrgăuan

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sign up to newsletter

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

We care about your data in our Privacy policy

Our blog

Related articles

Cea mai bună perioadă pentru Nunta la Mare – Vara, Primăvara sau Toamna? 

Alegerea momentului perfect pentru o nuntă la mare poate fi o decizie dificilă pentru multe cupluri. Fiecare sezon — vară, primăvară sau toamnă — vine cu propriile sale avantaje și provocări, făcând din această alegere o parte esențială a planificării nunții la mare.

Cinci Greșeli frecvente în organizarea nunții la mare: Dacă Faci Asta, Oprește-te! 

În lumea efervescentă și plină de farmec a nunților la mare, fiecare moment și decizie contează pentru a transforma o zi obișnuită într-un eveniment de neuitat.

Join the unconventional wedding movement!

Când te abonezi la newsletter-ul nostru Waves, Weddings & Wonders, vei descoperi:

Informatii exclusive despre nunti la mare, aka tipul de insights pe care doar 13 ani de experiență în planificarea nunților le poate oferi

Idei de nunta care depășesc obișnuitul și tradiționalul aka idei creative pentru ca nunta ta să iasă în evidență și să devină memorabilă

Fun News de pe litoralul românesc aka noutăți și informații pentru toți iubitorii Mării Negre, în special pentru cei cu pasiune pentru frumos

Abonează-te azi

& get our guide Ghidul Nunta La Mare în cinci părți, care acoperă primii și cei mai importanți pași de urmat pentru planificarea unei nunți la mare personalizate pe litoralul românesc. Acest ghid îți va oferi o bază solidă de informații și te va pregăti pentru deciziile importante.