De la prima noastră întâlnire, mi-au povestit despre dorința lor de a avea o ceremonie intimă pe malul mării – visul Francescăi încă de când era mică.
Așa că ne-am dat întâlnire cu toții pe plajă, pe 1 septembrie, la o ceremonie restrânsă, cu familia și prietenii cei mai apropiați.
Avem multe de învățat de la Francesca și Vlad, care fără dar și poate au înțeles că o Nunta La Mare este despre o stare de bine și o atmosferă pe care doar privind marea le poți avea, chiar dacă câteodată vine la pachet și cu alți invitați (în cazul nostru ploaia).
Pe parcursul zilei am pus decor, am strâns decor, am pus din nou, apoi am acoperit și descoperit. Ca în final să se oprească ploaia, să zburdăm de fericire, doar ca să înceapă din nou chiar în momentul în care preotul a spus primele cuvinte ... nu degeaba avem umbrele frumoase în portofoliu :)
Francesca și Vlad au venit pregătiți, cu jurămintele scrise, pe care și le-au rostit unul altuia la finalul ceremoniei religioase. Cuvintele lor au fost atât de emoționante încât m-au făcut să plâng, și chiar și acum, când scriu aceste rânduri, simt aceleași emoții.
Atmosfera din timpul ceremoniei a fost de vis. A fost despre iubire, despre trăirea momentului, fără ca ploaia (care, a fost un pic mai mult decât câteva picături) să umbrească bucuria de a fi pe plajă, cu marea pe fundal și înconjurați de cei mai dragi oameni.
Și, ca de obicei, Irina de la UND Photography a surprins toată magia momentului. Am făcut o selecție generoasă de fotografii, pentru că doar așa putem transmite mai departe acea atmosferă unică de pe plajă.
P.S. La final am lăsat câteva fotografii și din timpul pregătirilor :)
Mulțumim din suflet Ramonei și soțului ei! 🍾🍾
Totul a fost pus la punct cu mult calm și răbdare (în timpul cununiei religioase a plouat torențial haha dar Ramona a fost pregătită pentru orice situație 🥹), iar miciile detalii și surprize din partea ei ne-au impresionat maxim! Recomandăm din suflet această echipă pentru a vă împlini dorința unei nunți pe plajă, la mare! 🌊🏝️De la prima întâlnire virtuală la pozele pe malul marii după ceremonie - totul a decurs fără cusur✨🥰
Informatii exclusive despre nunti la mare, aka tipul de insights pe care doar 13 ani de experiență în planificarea nunților le poate oferi
Idei de nunta care depășesc obișnuitul și tradiționalul aka idei creative pentru ca nunta ta să iasă în evidență și să devină memorabilă
Fun News de pe litoralul românesc aka noutăți și informații pentru toți iubitorii Mării Negre, în special pentru cei cu pasiune pentru frumos